Lumea digitală le-a oferit profesioniștilor nenumărate oportunități de joburi începând cu cele mai puternic specializate și terminând cu cele care nu cer un nivel înalt de aptitudini.
Din categoria joburilor intens specializate care cer un nivel înalt de aptitudini tehnice este graphic designerul, un job relativ nou pe piața muncii. Acesta are nevoie de studii în domeniu sau cel puțin experiență relevantă care să îl ajute să ducă la final sarcinile sale de lucru.
Ce este graphic designerul?
Graphic designerul mai este cunoscut drept „communication design”, adică sunt persoanele care creează concepte vizuale de mână sau folosind un software dedicat. Ei trebuie să comunice idei care să inspire, informeze, captiveze consumatorii pentru a cumpăra produsul sau serviciul vândut. Munca lor include atât forme fizice, cât și virtuale ale unor idei transpuse în imagini, cuvinte sau infografice.
Ținta unui graphic designer este să facă organizațiile care i-au angajat să fie cunoscute și apreciate de cât mai mulți oameni din domeniu. Ei trebuie să comunice idei particulare ce vor fi folosite în reclame și alte feluri de promovare.
Acestea pot fi formate din fonturi, forme, culori, imagini, design de printat, poze, animații, logouri sau infografice. Acești specialiști colaborează deseori cu alți artiști, cum ar fi animatorii multimedia sau alte persoane creative.
Deci fiecare graphic designer este o persoană care transpune ideile în formă fizică, vizuală și, de asemenea, rezolvă probleme. Sarcinile pe care le primește conțin o parte ce este, de fapt, o provocare din punct de vedere al comunicării și trebuie să obțină rezultate creative. De aceea, graphic designerii se pot ascunde sub mai multe denumiri ale postului, cum ar fi:
– creative director: persoana care manageriază o echipă creativă care creează partea vizuală pentru brandingul de produs, campaniile de publicitate și altele.
– art director: persoana care manageriază și coordonează diverși artiști de producție și ilustratori pentru a se asigura că proiectul va fi livrat la timp și la standardele de calitate cerute.
– package director: persoana care creează și realizează „împachetarea” marketingului și a produselor în materie de design și construcție fizică.
– brand identity developer: persoana care dezvoltă identitatea brandului pentru mai multe organizații.
– visual image developer: persoana care creează imagini și design folosind modelarea 3d, fotografia și editarea de imagine.
– visual journalist: persoana din spatele acelor uluitoare infografice care pot fi folosite în mediul digital sau pot fi printate.
– broadcast designer: persoana care creează partea de visual design și media electronică pentru a fi folosită în producțiile televizate.
– logo designer: persoana care creează expresia vizuală a mesajului cheie a unei organizații sau valorile sale. Acesta este un aspect cheie al brandului, cum ar fi logo-ul și designul.
– interface designer: persoana care dezvoltă interfața grafică a userului și, de obicei, lucrează pentru companii care dezvoltă site-uri.
– web designer: persoana care creează grafice, layout-uri și pagini pentru site-uri.
– multimedia developer: persoana care pune designul grafic peste un sunet sau o mișcare.
– content developer: persoana care creează conținut scris, grafic, video, audio sau multimedia pentru clienți conform dorințelor lor.
Concluzionând, graphic designer este o sintagmă care include mai mult decât crearea de conținut grafic.